Planul de lecție la educație fizică, denumit și proiect didactic, face parte din proiectarea didactică pe termen scurt. Acest plan de lecție asigură profesorului modul în care acesta duce la realizare obiectivele propuse în cadrul unei lecții de educație fizică.
Cuprinsul articolului
Întrebările la care trebuie să răspundă un plan de lecție la educație fizică
Un plan de lecție la educație fizică reprezintă corelarea proiectării didactice cu planul de lecție concretizate într-un document de planificare. Acest document este indispensabil procesului didactic, este elaborat pentru fiecare lecție în parte și răspunde la următoarele patru întrebări:
- Ce vreau să realizez?
- Cu ce voi realiza cele propuse?
- Cum voi realiza cele propuse?
- Cum voi ști dacă am realizat ceea ce mi-am propus?
Ce trebuie să cuprindă un plan de lecție la educație fizică?
Un plan de lecție/proiect didactic trebuie să fie structurat corespunzător conform verigilor lecției de educație fizică și să cuprindă date care să răspundă la cele patru întrebări de mai sus, astfel:
Teme, ședințe și obiective ale lecției (ce vreau să realizez?)
Temele și ședințele de lecție reprezintă conținuturile pe care elevii trebuie să și le însușească, în primul rând, prin exersare practică, în cadrul lecțiilor de educație fizică.
Exemple de teme și ședințe:
- T1/S1 – Atletism/Învățarea starului de jos;
- T2/S4 – Fotbal/Consolidarea pasei;
- T5/S2 – Înot/Învățarea mișcării picioarelor în procedeul craul;
- etc.
Obiectivele lecției de educație fizică reprezintă schimbările de natură motrică, afectivă sau cognitivă ce urmează să se producă în comportamentul elevilor, ca urmare a parcurgerii planului de lecție.
Exemple de obiective:
Obiective motrice:
- să execute cel puțin 10 flotări din sprizin culcat facial;
- să parcurgă distanța de 500 m în timp cât mai scurt;
- să finalizeze rostogolirea înainte din ghemuit în ghemuit cu sprijinirea mâinilor pe saltea;
- etc.
Obiective social-afective:
- să-și felicite adversarul în situație de înfrângere;
- să acorde ajutor în diferite situații;
- să coopereze cu colegii în rezolvarea sarcinilor motrice;
- etc.
Obiective cognitive:
- să descrie un exercițiu la sol;
- să identifice rapid culori;
- să enunțe două reguli de bază ale jocului de baschet;
- etc.
Indicatori de recunoaștere ai unui plan de lecție la educație fizică (Cu ce voi realiza cele propuse?)
Acești indicatori definesc resursele umane și materiale:
- clasa;
- efectivul de elevi;
- baza materială;
- locul de desfășurare.
Stabilirea metodelor și mijloacelor de instruire ale unui plan de lecție la educație fizică (Cum voi realiza cele propuse?)
Pentru a răspunde la acest punct, profesorul trebuie să consemneze în planul de lecție următoarele considerente:
- durata verigilor lecției de educație fizică, atât pentru cele tematice cât și pentru cele netematice;
- metodele și pocedeele metodice utilizate în cadrul lecției;
- mijloacele de instruire – prin descrierea acțiunilor motrice pe care trebuie executate în cadrul lecției de educație fizică;
- dozarea – realizată în funcție de acțiunea motrică;
- formații de lucru.
Metodele și criteriile de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor propuse (Cum voi ști dacă am realizat ceea ce mi-am propus?)
Metodele și criteriile de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor propuse în lecția de educație fizică sunt realizate prin revederea obiectivelor stabilite, în sensul identificării criteriilor de reușită stabilit în momentul proiectării lecției.
Planul de lecție nu este un instrument operațional, iar acesta poate fi supus permanent unor modificări. În acest sens, ultima rubrică a unui plan de lecție se va completa la sfârșitul lecției și se va marca „observații”. Aici vor fi notate aspecte privind evaluarea elevilor și alte aspecte care fac obiectul unor repere ce vor fi utile pentru o mai bună organizare și desfășurare a lecției viitoare.
Alcătuirea unui plan de lecție la educație fizică (model)
PLAN DE LECȚIE
TEME:
- T2/S3 Viteza/Dezvoltarea vitezei de reacție;
- T1/S1 Gimnastică/Învățarea deprinderii echilibru.
OBIECTIVE:
- Toți elevii să dezvolte viteza de reacție la stimuli auditivi;
- Toți elevii să stea într-un picior cu ochii închiși timp de 10 sec.
EFECTIV: 20 elevi.
TIMP: 50 min.
LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport.
BAZĂ MATERIALĂ: fluier, echipament sportiv.
3 min. |
|
|
|
Pregătirea organismului pentru efort 7 min. |
|
|
|
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor |
|
|
|
Dezvoltarea vitezei de reacție 18 min. |
|
|
|
Învățarea deprinderii echilibru 7 min. |
|
|
|
Revenirea orgaismului după efort 3 min. |
|
|
|
Aprecieri şi concluzii 2 min. |
|
|
|
Observații: |