Istoria educației fizice și sportului începe încă din cele mai vechi timpuri, dar abia acum câteva sute de ani a apărut termenul de „educație fizică”.
Cuprinsul articolului
Istoria educației fizice începe încă din preistorie
Educația fizică există încă din primele etape ale societății, în moduri la fel de simple precum transmiterea abilităților de bază de supraviețuire și vânătoare. Ființa umană, fiind nomadă, a avut nevoie de o serie de antrenamente pentru a-și putea întări mușchii și abilitățile psihomotorii. Dezvoltând aceste abilități omul preistoric a încercat să asigure capturarea pradei pentru a-și asugura hrana zilnică și apărarea împotriva dușmanilor.
Cu trecerea timpului, civilizațiile antice chineze, indiene și egiptene au avut tradiții în educație fizică. Aceasta era manifestată în principal în competiții sportive, tactici militare și arte marțiale.
Educația fizică în culturile antice
Grecii au acordat cea mai mare importanță exercițiilor fizice. Ei au dat naștere cuvântului gimnastică, aceasta pentru a da nume generic totalității exercițiilor fizice practicate în scopul de a contribui la întreținerea și întărirea corpului, precum și la înfrumusețarea vieții spirituale.
Termenul de gimnastică vine de la cuvântul grecesc „gymnos”, care înseamnă gol, dezbrăcat. Aceasta, deoarece grecii executau exerciții fizice în „palestre” și „gimnaziile” lor fără îmbrăcăminte.
Parcurgând treptele de evoluție ale societății gimnastica s-a confundat cu educația fizică ce a evoluat din timpurile cele mai îndepărtate și până în zilele noastre. Astfel, egiptenii preconizau o educașie fizică armonioasă pentru formarea omului, prin practicarea exercițiilor fizice, a muzicii și a dansului.
Hindușii dădeau o deosebită importanță exercițiilor fizice, având un sistem de gimnastică și educație fizică denumit „Pranaiama”.
Ghinezii aveau un sistem de gimnastică respiratorie recomandat ca sistem de apărare a organismului împotriva îmbolnăvirilor, creat de medicul Kong Fu. Aceasta se întâmpla cu peste 2 700 ani înaintea erei noastre.
Istoria educației fizice în Grecia Antică
Este bine știut faptul că adevărata istorie a educației fizice a început odată cu schimbarea metodologiilor folosite pentru transmiterea abilităților fizice și a diferitelor intenții ale educatorului. Prin urmare, influența greacă este esențială pentru a înțelege cum a evoluat această disciplină astăzi.
Grecii antici puneau accent pe anatomie, performanțele și abilitățile fizice. Pentru prima dată în lumea antică aceste elemente au fost combinate cu o abordare științifică și umanistă a echilibrului vieții.
Prima referire literară la o competiție atletică se păstrează în Iliada lui Homer. Tradiția antică greacă a Jocurilor Olimpice a luat naștere la începutul secolului al VIII-lea (î.Hr.).
În această perioadă, educația fizică s-a dovedit a fi importantă deoarece era o necesitate în pregătirea soldaților greci și a sportivilor. Pentru copii, educația fizică și antrenamentul aveau să înceapă când aveau în jur de șapte ani, scopul fiind ca, în cele din urmă, să fie bine calificați în activități precum box, curse de cai și multe altele. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ei trebuiau să-și înțeleagă corpul, astfel educația fizică a jucat un rol important în progresul societății grecești.
Educația fizică în evul mediu
Educația în Evul Mediu era, de obicei, educația nobilimii, pentru că puțina educație care exista pentru oamenii de rând era orientată spre învățarea unei meserii și supraviețuirea. Cu toate acestea, nobilimea masculină a fost educată pentru calitatea de cavaler. Educația fizică a stat la baza pregătirii pentru calitatea de cavaler în toate etapele, având ca obiectiv dobândirea priceperii militare și dezvoltarea grațiilor sociale și a abilităților sportive.
O mare confuzie înconjoară problema opiniilor asupra educației fizice deținute de Biserica Catolică în Evul Mediu târziu. Nu a reieșit o definiție clară a poziției sale din ceea ce se știe despre tendințele din interiorul Bisericii și al civilizației la acea vreme, dar opinia tradițională este că Biserica s-a opus educației fizice din anumite motive. Unul din motive era că sporturile și jocurile romane au un caracter degradat pentru societate. Un alt motiv este faptul că a asociat strâns jocurile romane cu religiile păgâne, iar Biserica era departe de a fi tolerantă cu alte credințe.
Istoria educației fizice și sportului între secolele XIII și XX
Cea mai veche utilizare cunoscută a termenului „educație fizică” provine, în mod ciudat, dintr-o carte din 1748, intitulată Reflecții critice asupra poeziei, picturii și muzicii, și spune așa:
„Nu se pot dovedi unii ani mai favorabili decât alții pentru educația fizică a copiilor. . . ?”
La câteva decenii după publicarea acestor cuvinte, s-au deschis școli în toată Europa, în special în Germania, unde asociațiile de gimnastică au promovat sănătatea fizică, precum și implicarea civică și îmbogățirea culturală.
Se consideră că creatorul gimnasticii a fost Friedrich Ludwig Jahn. În secolul al XIX-lea, Jahn a înființat prima școală de gimnastică pentru copii din Germania. F. L. Jahn credea că cel mai bun tip de societate este acela care a stabilit standarde de forță și abilități fizice. Primul gimnaziu deschis a fost deschis de el la Berlin în 1811.
Pe de altă parte, în Anglia au început să practice sport într-un sistem care punea accent pe dezvoltarea morală prin participarea la activități fizice. Influența acestor două țări a fost crucială pentru promovarea sportului în întreaga lume.
Cam în aceeași perioadă, dar independent de evoluțiile lui Jahn, profesorul suedez Pehr Ling începea să vadă beneficiile gimnasticii. În 1813 a dezvoltat Institutul Central de Gimnastică cu guvernul Suediei. Aceasta a favorizat foarte mult domeniul educației fizice. Multe alte națiuni europene au urmat această mișcare. Mai întâi au fost create școli private de gimnastică. Sportul organizat a început să se răspândească la începutul secolului al XX-lea, așa că școlile publice din întreaga lume au început să dezvolte un curriculum de educație fizică.
