Fazele atacului în handbal

Înainte de a vorbi despre fazele atacului în handbal trebuie să cunoaștem că jocul de handbal cunoaște două componente fundmentale, apărarea și atacul. Atacul în acest joc sportiv are patru faze principale, despre care vom vorbi în continuarea articolului nostru.

Cuprinsul articolului

Fazele atacului în handbal reprezintă patru perioade ale atacului, și anume:

Faza I-a – Contraatacul;
Faza a II-a – Contraatacul susținut;
Faza a III-a – Organizarea atacului (faza de organizare);
Faza a IV-a – Atacul în sistem.

Contraatacul (faza I-a a atacului)

Prima preocupare a jucătorilor unei echipe de handbal, care ajunge în stare de atac, trebuie să fie aceea de a declanșa în cel mai scurt timp cu putință contraatacul. Contraatacul sau faza I-a de atac este una dintre fazele atacului în handbal care trebuie să fie folosită frecvent, ori de câte ori există șansa de succes. Contraatacul, desfășurat după toate regulile tacticii individuale și colective, este una dintre cele mai eficiente forme de atac. Acest fapt se datorează șansei mari de înscriere a ningii în poarta adversă.

Contraatacul trebuie declanșat cu maximum de viteză pentru a surprinde jucătorii echipei adverse și pentru a nu da timp suficient pentru replierea în apărare. Astflel, contraatacul implică maximul de efort fizic într-un meci de handbal. Uneori plecarea unui jucător pe contraatac trebuie să se facă prin anticiparea acțiunii de finalizare a adversarului.

Contraatacul se efectuează cu un singur vârf de contraatac, cu două vârfuri și în cazuri rare chiar cu trei vârfuri de contraatac. Jucătorii care se desprind din apărare și fug în mare viteză ca vârfuri de contraatac sunt extremele și zburătorul. Apărătorii centrali nu au voie să se preocupe de plecarea pe contraatac, ei trebuie să asigure pentru orice eventualitate zona centrală din fața semicercului propriu.

Vârful de contraatac poate ajunge în posesia mingii prin intercepția efectuată de el, printr-o pasă directă de la portar, sau printr-o pasă directă de la un jucător de câmp.

Uneori nu este posibilă pasarea directă a mingii unui vârf de contraatac. Aceasta datorită replierii în timp util a unuia sau mai multor adversari. În astfel de situații trebuie să se țină cont de realizarea cu succes a contraatacului efectuat cu ajutorul unui jucător intermediar. Aceasta din urmă efectuându-se cu un apărător central care se demarcă lateral, primește mingea de la portar și o transmite apoi vârfului de contraatac.

Reușita contraatacului este determinată de viteza de alergare, precizia paselor, siguranța prinderii și conducerii mingii, precum și deprecizia aruncării la poartă.

Contraatacul susținut (faza a II-a a atacului)

Atacantul care se află în posesia mingii și care își dă seama că prin continuarea acțiunii de contraatac sau de contraatac susținut nu are șanse de finalizare. Același lucru se întâmplă și cu coechipierii lui, datorită replierii la timp a apărătorilor.

Atacantul care se află în posesia mingii este obligat să asigure posesia mingii, iar printr-un semnal optic dat coechipierilor săi face să se înțeleagă că trebuie să renunțe la continuarea acestor forme de atac.

Semnalul optic îl reprezintă tot în mod convențional orice acțiune tehnico tactică care nu aparține contraatacului sau contraatacului susținut. De exemplu, driblingul spre colțul terenului, oprirea din alergare (jucătorul respectiv fiind în posesia mingii), pasarea mingii înapoi unui jucător care se află prea departe de coechipieri pentru ca acțiunea să se mai poată desfășura în timp util, etc.

Procedând în acest mod, jucătorul respectiv convinge pe toți coechipierii săi și aceștia înțeleg că trebuie să se treacă la a treia fază a atacului. Aceasta poartă numele de organizarea atacului sau faza de organizare.

Organizarea atacului sau faza de organizare (faza a III-a a atacului în handbal)

Organizarea atacului este una din fazele atacului în handbal în cadrul căreia jucătorii sunt obligați să își ocupe posturile pe care le dețin în echipă și să acționeze apoi în continuare în cadrul unui atac pozițional.

Acest atac pozițional este caracterizat printr-o circulație internă, rapidă și practică a mingii. În plus, are un caracter ofensiv, determinat de demarcările succesive ale jucătorilor de semicerc și de mișcările de pătrundere a jucătorilor din linia de 9 m.

Prin pătrunderea succesivă și ofensivă a jucătorilor din linia de 9 m, așa numita mișcare de piston, efectuată o data cu primirea și pasarea mingii, apărarea adversă este susținută într-o continuă stare de alertă, apărătorii fiind obligați să se deplaseze în teren pentru preîntâmpinarea pericolului pe care îl reprezintă o prezumtivă acțiune individuală de pătrundere sau de aruncare surprinzătoare la poartă.

În timpul fazei de organizare a atacului nu se urmărește în mod expres finalizarea acțiunilor de atac. Aruncarea la poară este interzisă, cu excepția situațiilor în care apărătorii comit o greșeală gravă de apărare și atacantul este sigur de reușita aruncării sale.

Această fază de organizare a atacului constituie baza de plecare pentru atacul de sistem.

Atacul în sistem (faza a IV-a a atacului în handbal)

Faza a IV-a a atacului sau atacul într-un sistem de joc trebuie să aibă ca trăsătură dominantă încercarea de finalizare indiferent dacă apărarea acționează în mod organizat sau nu.

Atacul în sistem presupune o așezare anumită a jucătorilor pe teren care poate fi aceeași fin cadrul fazei precedente de organizare a atacului sau alta, în funcție de tactica adoptată de echipă.

Așezarea jucătorilor într-o anumită ordine pe teren a dus la apariția posturilor în cadrul sistemului și la profunda specializare tehnico-tactică a acestora. Împotriva diferitelor sisteme de joc în apărare se va acționa cu unul sau cu doi pivoți. Indiferent de numărul pivoților și de plasamentul inițial al jucătorilor pe teren, sistemul de atac se va desfășura în circulație sau va avea un caracter pozițional.

Încercarea de finalizare, respectiv încercarea de creare a concretiza prin folosirea judicioasă și cu mult discernământ a celor mai indicate mijloace ale tacticii individuale și colective de atac, coordonate cu inteligență, rafinament tactic și spirit inventiv, indiferent că acest lucru se face în cadrul atacului, în circulație sau pozițional.

Dacă după o încercare de realizare sau creare a unei situații de finalizare se apreciază de posesorul mingii că există totuși prea puține șanse care să facă posibilă înscrierea golului, se va trece în mod obligatoriu la asigurarea posesiunii mingii prin reluarea fazei a treia de organizare a atacului. Aceasta impune atacanților preocuparea posturilor de bază, care le-au fost repartizate în cadrul echipei și reluarea circulației intensive a mingii.

În momentul potrivit, atunci când se apreciază de către conducătorul de joc, că sunt create toate premisele pentru încercarea finalizării, se reîncepe atacul în sistem, folosindu-se aceleași ori alte mijloace ale tacticii individuale sau colective.

În această fază a atacului, atacul în sistem, acțiunea individuală trebuie să fie subordonată jocului colectiv. Ea trebuie executată cu multă hotărâre, viteză și forță, în special ca element de încheiere a unei acțiuni colective, la capătul căreia se urmărește finalizarea. Deseori, acțiunea individuală de pătrundere trebuie să urmărească doar atragerea a doi apărători pe un singur atacant, ceea ce are ca efect imediat realizarea unui raport supranumeric favorabil atacanților.

Acțiunile individuale de pătrundere, de depășire, sau de atragere a apărătorilor ăn vederea realizării unui raport supranumeric favorabil atacanților, trebuie să fie folosite în această fază pe o scară largă, dar în același timp, să fie subordonate jocului colectiv și intereselor generale ale echipei.

Pentru un atac reușit trebuie să se acționeze în viteză, atât în pasarea mingii cât și în mișcarea de deplasare în teren, alternîndu-se jocul pozițional cu cel în circulație, modificându-se permanent și ritmul de joc. Jocul de atac în faza a IV-a nu trebuie să-și piardă nici o clipă caracterul de ofensivitate, căci numai așa apărarea va fi într-o continuă stare de alertă.

Cele mai importante elemente tehnice pentru finalizarea atacurilor sunt aruncările la poartă, a căror gamă este în faza a IV-a foarte mare. Fiecare jucător trebuie să cunoască și să aplice în joc cu mult randament cel puțin două procedee tehnice de aruncare la poartă din arsenalul general, și cel puțin două procedee specifice postului ocupat în echipă.

Indiferent de forma de atac folosită de echipă, pozițional sau în circulație, jucătorii vor trebui să acționeze pe un front larg și să plaseze în același timp și în adâncime. Această așezare în sistemul de atac, care are adâncime și lărgime, permite utilizarea la momentul oportun a unuia din mijloacele tacticii colective, sau a unei combinații tactice prestabilite sau improvizate.

Sistemele de joc în atac vor fi alese în funcție de valoarea și specifilul jucătorilor care compun echipa, precum și de particularitățile jucătorilor adverși. În funcție de cerințele jocului în sistem, atacul trebuie să se desfășoare în mod variat, schimbându-și ritmul de joc și mijloacele tacticii colective.