Educație fizică reprezintă un proces de pregătire fizică a omului pentru o activitate (de producție, militară etc.) socialmente condiționată. Împreună cu alte forme de educție și în condiții sociale adecvate, educația fizică poate să capete însemnătatea unuia din factorii de bază ai dezvoltării multilaterale a individului.

Educația fizică este un fenomen social care a apărut odată cu societatea și s-a dezvoltat în conformitate cu legile dezvoltării sociale. Ideile care orientează practica socială a educației fizice și formele de organizare a acesteia sunt condiționate întotdeauna de relațiile sociale concrete, fapt ce își găsește expresia în particularitățile sistemelor de educație fizică create în condițiile diferitelor formațiuni sociale.

Definiție educație fizică

Educație fizică este un termen definit de numeroși autori ca fiind parte a educației generale în sensul larg al cuvântului „educație”. Aceasta înseamnă că, la fel ca și educația în ansamblu, educația fizică reprezintă un proces de rezolvare a anumitor sarcini de educație și instruire, fie cu toate caracteristicile generale ale procesului pedagogic (rolul de îndrumare al pedagogului-specialist, organizarea activității în conformitate cu principiile pedagogice etc.), fie prin autoeducare.

În mod distinctiv, pentru educație fizică este în primul rând un proces prin care se urmărește formarea deprinderilor motrice și dezvoltarea așa-numitor calități fizice ale omului, al căror ansamblu determină într-o măsură hotărâtoare capacitatea sa fizică.

Ion Șiclovan definește educația fizică ca fiind „un proces deliberat construit și dirijat în vederea perfecționării dezvoltării fizice a capacităților motrice ale oamenilor, în concordanță cu particularitățile de vârstă și sex”.

O altă definiție pentru educație fizică, a aceluiași autor, arată astfel: „educația fizică este un proces care dispune de un ansamblu de exerciții fizice și de tehnici de predare diferențiat, potrivit condițiilor și obiectivelor proprii categoriilor de cetățeni cărora se adresează”.

Același autor definește educația fizică ca fiind ”un proces integrat într-un program general, stabilit pe plan național și realizat sub îndrumarea unui sistem de instituții și organizații anume împuternicite să răspundă de optimizarea acestei activități”.

Tot Ion Șiclovan, definește educația fizică ca „un proces desfășurat în strânsă legătură cu elementele de conținut ale educației intelectuale, morale, estetice, tehnice și profesionale”.

Conform lucrării „Terminologia educației fizice și sportului”, educația fizică are următoarea definiție: „activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi, în principal, a potențialului biologic a omului în concordanță cu cerințele sociale”.

L. P. Matveev definește educația fizică ca „o formă a educației al cărei specific contă în învățarea mișcărilor (actelor motrice) și educarea (dirijarea dezvoltării) calităților fizice ale omului”.

Faptul că s-a recurs mai mult la indicarea elementelor definitorii ale educației fizice și nu la formularea unei definiții cincise a educașiei fizice este determinat de însăși sfera largă a acestui proces, de caracterul său deosebit de diversificat și diferențiat, de la elevi la angajați, la militari, la vârstnici etc.

Conceptul de educație fizică

Educația fizică este o componentă importantă a educației globale. Prin conținutul și sarcinile sale specifice, prin influențele sale sistemice asupra individului, atât în plan motric, cât și fizic, intelectual, afectiv, estetic etc., ea se constituie într-o cale spre educația generală.

Conceptul de educație fizică reprezintă o abstractizare și o generalizare a experienței acumulate în acest domeniu, începând din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.

În secolul al XIX-lea exista conceptul de „instruire fizică”. Această noțiune a fost formulată pentru prima dată pe bază ștințifică în lucrările lui P. F. Leshaft (1837-1909), eminent om de știință rus, pedagog, activist pe tărâm social, creatorul învățăturii despre instruirea fizică. Esența instruirii fizice, după părerea lui Leshaft, constă în a învăța „…să izolezi diferite mișcări și să le compari între ele, să le dirijezi conștient și să le adaptezi la obstacole, depășindu-le pe acestea din urmă cu cea mai mare îndemânare și perseverență posibile, cu alte cuvinte, să te obișnuești ca, într-un interval de timp cât mai mic posibil și cu un efort minim, să îndeplinești în mod conștient un volum cât mai mare de muncă fizică…”.

Bibliografie

1. Terminologia educației fizice și sportului, Editura Stadion, București, 1974;
2. L. P. Matveev, Teoria și metodica educației fizice, Editura Sport-Turism, București, 1980;
3. I. Șiclovan, Teoria educației fizice și sportului, Editura sport-Turism, București, 1979;
4. S. Șerbănoiu și V. Tudor, Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura IEFS, București, 2007;
5. A. Dragnea și colaboratorii, Educație fizică și sport – Teorie și didactică, Editura FEST, București, 2006.
   

e